Prima pagină > Uncategorized > Cum vedeti voi lumea?

Cum vedeti voi lumea?

15 Ianuarie 2012

Destinul unui om este scris de parintii sai.Ce inseamna asta?In functie de cum au avut grija parintii nostri de noi, pana la varsta maturitatii, noi ajungem sa avem un destin favorabil sau nefavorabil.Ei reprezinta lumea pentru noi, pentru ca ei au fost primii cu care am intrat in contact atunci cand am invatat sa mergem, sa rostim primele cuvinte, sa mancam, atunci cand am invatat cum sa ne comportam.Ei ne-au invatat ce inseamna sa fii om.Parintii sunt cele mai importante fiinte din viata noastra, indiferent de cum s-au purtat ei cu  noi.Chiar daca mama, tatal nu au fost prea mult prezenti in viata noastra, ei raman ca niste zei pentru noi.Ei ne-au creat lumea de adulti.

Ei ne pot invata sa vedem lumea mai mica, mai putin importanta decat noi, dar tot ei ne pot invata ca lumea este un loc salbatic, periculos, nesigur si daca nu facem ceea ce spun ei( deoarece  au intotdeauna dreptate si stiu ce e mai bine pentru noi), vom gresi, lumea va rade de noi.Tot parintii ne pot face sa ne simtim inferiori, fara sa-si dea seama, bineinteles.

Eu nu am avut o copilarie prea fericita, datorita lor.Cel putin, cand ma uit in spate, vad multa suferinta, frustrare, inferioritate.Intotdeauna m-am simtit mai mica decat ceilalti.Tot ceea ce spuneau ceilalti era important pentru mine, erau „discutii de oameni mari.Tu esti mica.Nu ai tu treaba.”, ce credeam eu era nesemnificativ.Am crescut cu sentimentul ca ar fi mai bine sa nu vorbesc prea mult, pentru ca atunci cand eram mica tatal meu imi repeta ” vorbesti mult si prost”.

Ei reprezentau lumea intreaga pentru mine, iar atunci cand am devenit adult, aveam sa intalnesc aceeasi lume.Acelasi tipar.Oamenii pe care ii atrageam in viata mea, se purtau asemeni parintilor mei.Repetam aceleasi stari, simteam singuratate, anxietate, frustrari.Si poate ca vor continua sa se repete.Pentru ca ranile produse de parinti se panseaza foarte greu la maturitate.

Nu ii invinovatesc de nimic.In stilul lor, au fost niste parinti perfecti.N-au vrut sa-mi faca rau nici mie nici fratelui meu.S-au purtat cum au fost si ei invatati, la randul lor, de parinti, de societate, etc.Nu-si dadeau seama cand ne faceau rau.S-au comportat si ne-au educat cum au stiut ei mai bine la vremea aceea.In esenta lor, stiu ca ne iubesc si ca si-ar da viata pentru ca mie si fratelui meu sa ne fie bine.Acum simt iubirea lor.

Au fost si momente frumoase alaturi de ei, pline de dragoste si caldura.Dar cum cele de izolare, de critica, de modelare erau mai multe, mi s-au impregnat adanc in inconstient.Acum lupt sa rup acest tipar, sa-mi cicatrizez ranile din copilarie si sa vad lumea altfel de cum am fost invatata sa o privesc.Dar tu, draga cititorule, tu cum vezi lumea?Cum s-au comportat parintii tai cu tine?Ce iti amintesti din copilaria ta?Ai mai multe amintiri frumoase sau triste?Daca te uiti in spate si vezi caldura, dragoste din partea apropiatilor, aprecieri din partea parintilor, inseamna ca acum te simti valoros.Simti ca esti important, ca ai valoare in acest Univers.Pui pret pe tine si nu te simti inferior.Nu trebuie sa fii nevoit sa muncesti ani intregi pentru a te iubi, pentru a lupta cu ganduri inconstiente.

Daca parintii tai ti-au transmis ca esti important pentru ei, ca vorbele tale au valoare, te-au ascultat, ti-au acordat atentie, s-au jucat cu tine, te-au imbratisat, te-au laudat si apreciat atunci cand erai copil, la maturitate nu vei fi ahtiat si disperat dupa aceste gesturi din partea celorlalti.Pentru ca acel gol ce il au, majoritatea copiilor, datorita educatiei( „daca nu faci acest lucru vei dormi de la ora 8 cand ceilalti vor sta sa se joace”), tu il ai plin.Nu ai nevoie sa ti-l umple nici prieteni, nici iubit/iubita, pentru ca esti deja plin in interior.Ai simtit iubirea parintilor tai, deci ai invatat sa te iubesti.

Care este diferenta dintre un copil privat de afectiunea parintilor si unul care a fost invatat cum sa se iubeasca?Cel cu golul in suflet va cauta mereu aprobarea celor din jur, vorbele celorlalti vor avea intaietate in fata vocii sale interioare, deciziile le va lua tinand cont de cineva din exterior si nu de el insusi.Va avea mereu momente cand se va simti singur, chiar daca in realitate nu e, depresiv, trist.Tot timpul va simti nevoia de cineva in viata lui, sa ii umple acel gol ce il seaca.Se va agata de orice barbat sau femeie care apar in viata lui ca posibili parteneri, va proiecta imaginea parintilor asupra partenerului, il va vedea la fel de important , iar din disperare il va pierde.

Relatiile sunt disfunctionale pentru acesti copii pana cand nu invata sa se iubeasca pe sine.Ca si adulti ei inca joaca rolul copilului insetat de atentia parintilor.

In schimb, cel care a primit afectiune, atentie, laude si aprecieri se va simti plin de valoare.Intotdeauna opiniile lui vor fi condeiele cu care isi va scrie viata.Crede in el deoarece parintii i-au transmis, ca ceea ce crede, gandeste sau spune el, este foarte important.Are prieteni mereu in jurul lui dar si daca i-ar pierde pe toti, nu ar suferi prea mult , pentru ca stie cum sa-si ofere singur afectiune.Prin urmare, nu este dependent de cei din afara lui.La fel se intampla si in cazul relatiilor sale.Cand este parasit (lucru ce se intampla oricui in aceasta viata), stima sa de sine nu sufera prea mult.Stie ca acel cineva a pierdut ceva valoros, pretios si isi urmeaza drumul, mai departe, cu capul sus.Parintii l-au invatat sa aiba incredere mai intai in el, si apoi in ei.Asa ca viata il va pune in situatii ce ii vor creste si mai mult increderea in sine.

Din pacate acest tip de educatie este destul de rar, in zilele noastre.Iar copiii nostri cresc tot mai instabili emotional.Intr-o lume in care facturi, rate, credite trebuie platite, slujbele trebuie pastrate fiindca „e criza”, „vin vremuri grele”, „nu mai gasim altceva mai bun.Mai bine stau 10-12 ore la munca  dar sa am ce pune la copil pe masa”, „avem probleme cu parintii”, „colega de la serviciu ma vorbeste pe la spate”, etc, nu mai avem energia si timpul necesare pentru a ne ocupa de copiii nostri, care sunt adevarate comori pentru viitorul acestei lumi.Timp pentru a-i privi cat de frumosi si inteligenti sunt, pentru a-i asculta cu adevarat.

„Iar nu ti-ai strans masa unde ai mancat?Jucariile de ce le-ai lasat imprastiate?Asa te-am invatat eu?”.Replici usturatoare si frecvente aud din gura parintilor cand se intorc de la serviciu si cred ei, ca acorda suficient timp copilului lor.

Acest articol se adreseaza in special parintilor sau viitorilor parinti.Cititi si reflectati asupra lui.Voi cum va purtati cu copilasii vostri?Ii faceti sa se simta importanti sau ii tratati cu aroganta?Sunt prioritari pentru voi sau alte probleme le iau locul in mintea voastra?Mintea e sireata si uneori negam si nu recunoastem lucruri de care suntem responsabili…Sunteti suficient de constienti si inteligenti incat sa va prindeti atunci cand va faceti rau voua sau comorilor voastre?

          La voi este puterea!

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: