Prima pagină > Uncategorized > Reactiile oamenilor in fata mortii – Ce cred bloggerii despre asta?

Reactiile oamenilor in fata mortii – Ce cred bloggerii despre asta?

Si cum oamenii sunt diferiti, reactiile difera.Cel putin de asta m-au convins mai multi bloggeri, care si-au postat comentariile care mai de care mai interesante, la dezbaterea deschisa de mine, pe o pagina de facebook.

Dezbaterea s-a numit I shouldn’t be alive dupa emisiunea de pe Discovery, in care se prezinta povesti diferite ale oamenilor ce s-au aflat la un pas de moarte.Oameni care au fost fortati de imprejurari (avionul s-a prabusit in mijlocul marii, oameni ce au ramas blocati inntr-un canion de stanci, etc.) si care au trebuit sa lupte din rasputeri, sa-si depaseasca limitele pentru a supravietui.

Intrebarea principala ce a dominat dezbaterea a fost Cum au reactionat acei oameni in fata mortii?

Ideea pentru a initia o dezbatere a fost data de Horea Badau, autorul cartii Tehnici de comunicare in Social Media si al site-ului horeabadau.ro, ceea ce face sa-si merite mentionat numele, in acest articol.Aceasta idee a fost dezbatuta mai intens si mai interesant decat ma puteam astepta eu.Cum spuneam si in celelalte articole ale mele, viata e plina de surprize.:-)

Primul care a deschis dezbaterea a fost Stefan Stratulat (despreconta.com), care a sustinut ca omul se simte plin de regrete in fata mortii datorita unor ramasite inconstiente dobandite de la stramosii lui in propria-i minte.El ne spune ca omul, ca si cel din antichitate, este social organizat in triburi, iar in fiecare trib exista si o persoana alfa.Persoana alfa este cea care detine cele mai multe bunuri si este recunoscuta de cei mai multi oameni, ca fiind cea mai puternica.La sfarsitul vietii, Stefan sustine ca omul constientizeaza prea putina valoare ce o au lucrurile materiale si regreta ca nu a pus mai mult pret pe lucrurile spirituale, cele care il vor insoti si dupa moarte.De aceea lupta cu toate fortele sa se salveze pentru a mai corecta ceva.Pentru a-si reinventa calatoria vietii.

Annitu Ann de la annitu.ro vine cu o parere la fel de interesanta, in care spune ca omul, inaintea mortii sale, nu se gandeste decat la faptele bune si la cei pe care ii iubeste, lucruri intangibile ce trebuie sa le lase in urma.Si am observat ca aceasta parere a fost sustinuta de cei mai multi bloggeri, pe parcursul dezbaterii.

Horea Mihai Badau m-a surprins cu un comentariu inedit, destul de lung dar care ti-a mentinut atentia asupra fiecarui cuvant ce l-a scris.Veti vedea intregul lui comentariu intr-un viitor articol publicat la sectiunea guestpost.

Laurentiu Iancu ce detine site-ul ochiuratiunii.ro, un alt blogger ce si-a facut aparitia in discutie si care a fost destul de activ pe tot parcursul desfasurarii ei, lucru ce iarasi m-a impresionat si m-a determinat sa urmaresc discutia cu si mai mare interes.El a punctat faptul ca oamenii nu recunosc si admira doar pe cei care detin lucruri materiale, ci si pe cei care le ofera ajutor dezinteresat, prin insasi faptele lor bune.Un exemplu frumos pe care l-a dat a fost Raed Arafat.Mai mult, nu doar ca il recunosc si admira, ci s-a dovedit ca lumea este in stare sa lupte pentru el, in cazul in care cineva doreste sa-i faca rau.

De asemenea, el ne relateaza o poveste plina de actiune si totodata sensibila.Este vorba despre un moment al vietii sale in care se afla intr-un avion ce tremura…si cand simteam, cum cade avionul cu mine, m-am gandit la cum sa imi tin copilul de mana, sa imi linistesc copilul ca e bine, ca ne dam in mountain-rousse.

Cred ca este omul, care era cel mai in masura sa vorbeasca despre cum reactioneaza cineva in fata mortii.El a gustat din experienta asta, iar in opinia mea a fost un erou, prin lipsa de egoism de care a dat dovada.

Pentru Maria Madalina Chila, autoarea blogului simplusiusor.wordpress.com, cele mai importante lucruri la care s-ar gandi inaintea mortii ei, ar fi o casa construita de ea si un copac plantat.Atat.Daca a realizat aceste doua lucruri, ea s-ar simti implinita.Ea ne spune ca familia, copiii sunt lucruri relative si ca oamenii sunt individuali; nu ar trebui sa fie litera de lege aceste lucruri, pe care cei mai multi dintre noi punem pret.Apreciem simplitatea ei si modestia, in egala masura.

Daniel Alexandrescu cu un blog ce mie imi place foarte mult alexandrescudaniel.wordpress.com a fixat o intriga ce a facut ca discutia sa-si continue calatoria pe calea cu pareri diferite.El sustine ideea ca omul, inaintea mortii sale, simte o pace absoluta, o eliberare.Daniel a venit cu un exemplu dintr-un film si am sa citez exact cuvintele lui, care sunt mult mai interesante decat interpretate.Stii de ce le e teama oamenilor cand sunt pe marginea unei prapastii?Nu pentru ca vor cadea, nu pentru ca si-ar putea sfarama capul de pietrele muntelui sau ca ar muri imediat ce ar cadea; le e teama ca ar fi tentati sa sara!…Omul se poate zbate neincetat pentru  a mai trage in piept inca o gura de aer, dar chiar in clipa in care realizeaza ca nu ii mai e posibil, renunta.Vrea nu vrea, pacea e cea care pune stapanire pe el…indiferent de cat de multe ai facut pe lume si cat  de multe ai realizat, la sfarsit tot ai regrete; nu ai regretul ca ti-ai implinit visele?Nu-i nimic.Ai regretul ca mori!…

Roxi Lazar (roxilazar.wordpress.com) ne spune: corpul uman devine un instrument incredibil in astfel de situatii si nu stii niciodata prin ce modalitati poi scapa.

Fire curajoasa, puternica, care ar lupta pana in ultima clipa sa supravietuiasca (cel putin asa mi-a dat impresia) sustine ca si daca s-ar sfarsi de moarte naturala, nu i-ar parea rau, ci ar muri cu zambetul pe buze, pentru ca stie ca si asta trebuia sa se intample.

La fel de mult mi-au placut si opiniile Cristinei Bahna (cris-mary.com), cand a abordat acest subiect.Reactia ei in fata mortii e total opusa de cea a lui Roxi.Ba chiar ne povesteste ca si ea a avut o astfel de experienta.Care au fost gandurile ei in fata inevitabilului?

Apoi am deschis agenda si am scris cateva ganduri legate de ce simt in acel moment si m-am gandit ca daca e sa ma prapadesc, nu-mi pare rau pentru nimic, poate doar pentru suferinta celor care m-au iubit…dar de mine nu-mi pare rau…Nu m-am gandit o clipa la supravietuire ci am zambit gandindu-ma la lucruri frumoase.

Pornisem aceasta dezbatere cu raspunsul deja fixat in minte, la intrebarea ce a deschis-o.Raspunsul fusese fixat de cei de la Discovery.Dar oamenii astia m-au invatat ca viata bate filmul.Mi-am dat seama ca povestile adevarate, spuse de oameni reprezinta adevarul si raspunsul la multe intrebari, pe care noi uneori ( atunci cand ne place sa filozofam) ni le punem despre viata,  si despre moarte.

Credeam ca toti au aceeasi reactie in fata mortii, ca lupta sa supravietuiasca si ca totul se sfarseste cu bine.Dar ei m-au invatat ca nu e chiar asa si ca oamenii sunt diferiti.Reflectati la ceea ce au scris dragii mei, pentru ca aveti ce invata de la ei!

Si bineinteles, subiectul ramane deschis.Puteti dezbate si voi, mai jos, prin comentarii.Traiti viata din plin, in stilul vostru si lasati-va inspirati de povestile ce abunda printre oameni, pentru ca acolo este adevarul cautat.

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: