Arhiva

Posts Tagged ‘Uncategorized’

Reactiile oamenilor in fata mortii – Ce cred bloggerii despre asta?


Si cum oamenii sunt diferiti, reactiile difera.Cel putin de asta m-au convins mai multi bloggeri, care si-au postat comentariile care mai de care mai interesante, la dezbaterea deschisa de mine, pe o pagina de facebook.

Dezbaterea s-a numit I shouldn’t be alive dupa emisiunea de pe Discovery, in care se prezinta povesti diferite ale oamenilor ce s-au aflat la un pas de moarte.Oameni care au fost fortati de imprejurari (avionul s-a prabusit in mijlocul marii, oameni ce au ramas blocati inntr-un canion de stanci, etc.) si care au trebuit sa lupte din rasputeri, sa-si depaseasca limitele pentru a supravietui.

Intrebarea principala ce a dominat dezbaterea a fost Cum au reactionat acei oameni in fata mortii?

Ideea pentru a initia o dezbatere a fost data de Horea Badau, autorul cartii Tehnici de comunicare in Social Media si al site-ului horeabadau.ro, ceea ce face sa-si merite mentionat numele, in acest articol.Aceasta idee a fost dezbatuta mai intens si mai interesant decat ma puteam astepta eu.Cum spuneam si in celelalte articole ale mele, viata e plina de surprize.:-)

Primul care a deschis dezbaterea a fost Stefan Stratulat (despreconta.com), care a sustinut ca omul se simte plin de regrete in fata mortii datorita unor ramasite inconstiente dobandite de la stramosii lui in propria-i minte.El ne spune ca omul, ca si cel din antichitate, este social organizat in triburi, iar in fiecare trib exista si o persoana alfa.Persoana alfa este cea care detine cele mai multe bunuri si este recunoscuta de cei mai multi oameni, ca fiind cea mai puternica.La sfarsitul vietii, Stefan sustine ca omul constientizeaza prea putina valoare ce o au lucrurile materiale si regreta ca nu a pus mai mult pret pe lucrurile spirituale, cele care il vor insoti si dupa moarte.De aceea lupta cu toate fortele sa se salveze pentru a mai corecta ceva.Pentru a-si reinventa calatoria vietii.

Annitu Ann de la annitu.ro vine cu o parere la fel de interesanta, in care spune ca omul, inaintea mortii sale, nu se gandeste decat la faptele bune si la cei pe care ii iubeste, lucruri intangibile ce trebuie sa le lase in urma.Si am observat ca aceasta parere a fost sustinuta de cei mai multi bloggeri, pe parcursul dezbaterii.

Horea Mihai Badau m-a surprins cu un comentariu inedit, destul de lung dar care ti-a mentinut atentia asupra fiecarui cuvant ce l-a scris.Veti vedea intregul lui comentariu intr-un viitor articol publicat la sectiunea guestpost.

Laurentiu Iancu ce detine site-ul ochiuratiunii.ro, un alt blogger ce si-a facut aparitia in discutie si care a fost destul de activ pe tot parcursul desfasurarii ei, lucru ce iarasi m-a impresionat si m-a determinat sa urmaresc discutia cu si mai mare interes.El a punctat faptul ca oamenii nu recunosc si admira doar pe cei care detin lucruri materiale, ci si pe cei care le ofera ajutor dezinteresat, prin insasi faptele lor bune.Un exemplu frumos pe care l-a dat a fost Raed Arafat.Mai mult, nu doar ca il recunosc si admira, ci s-a dovedit ca lumea este in stare sa lupte pentru el, in cazul in care cineva doreste sa-i faca rau.

De asemenea, el ne relateaza o poveste plina de actiune si totodata sensibila.Este vorba despre un moment al vietii sale in care se afla intr-un avion ce tremura…si cand simteam, cum cade avionul cu mine, m-am gandit la cum sa imi tin copilul de mana, sa imi linistesc copilul ca e bine, ca ne dam in mountain-rousse.

Cred ca este omul, care era cel mai in masura sa vorbeasca despre cum reactioneaza cineva in fata mortii.El a gustat din experienta asta, iar in opinia mea a fost un erou, prin lipsa de egoism de care a dat dovada.

Pentru Maria Madalina Chila, autoarea blogului simplusiusor.wordpress.com, cele mai importante lucruri la care s-ar gandi inaintea mortii ei, ar fi o casa construita de ea si un copac plantat.Atat.Daca a realizat aceste doua lucruri, ea s-ar simti implinita.Ea ne spune ca familia, copiii sunt lucruri relative si ca oamenii sunt individuali; nu ar trebui sa fie litera de lege aceste lucruri, pe care cei mai multi dintre noi punem pret.Apreciem simplitatea ei si modestia, in egala masura.

Daniel Alexandrescu cu un blog ce mie imi place foarte mult alexandrescudaniel.wordpress.com a fixat o intriga ce a facut ca discutia sa-si continue calatoria pe calea cu pareri diferite.El sustine ideea ca omul, inaintea mortii sale, simte o pace absoluta, o eliberare.Daniel a venit cu un exemplu dintr-un film si am sa citez exact cuvintele lui, care sunt mult mai interesante decat interpretate.Stii de ce le e teama oamenilor cand sunt pe marginea unei prapastii?Nu pentru ca vor cadea, nu pentru ca si-ar putea sfarama capul de pietrele muntelui sau ca ar muri imediat ce ar cadea; le e teama ca ar fi tentati sa sara!…Omul se poate zbate neincetat pentru  a mai trage in piept inca o gura de aer, dar chiar in clipa in care realizeaza ca nu ii mai e posibil, renunta.Vrea nu vrea, pacea e cea care pune stapanire pe el…indiferent de cat de multe ai facut pe lume si cat  de multe ai realizat, la sfarsit tot ai regrete; nu ai regretul ca ti-ai implinit visele?Nu-i nimic.Ai regretul ca mori!…

Roxi Lazar (roxilazar.wordpress.com) ne spune: corpul uman devine un instrument incredibil in astfel de situatii si nu stii niciodata prin ce modalitati poi scapa.

Fire curajoasa, puternica, care ar lupta pana in ultima clipa sa supravietuiasca (cel putin asa mi-a dat impresia) sustine ca si daca s-ar sfarsi de moarte naturala, nu i-ar parea rau, ci ar muri cu zambetul pe buze, pentru ca stie ca si asta trebuia sa se intample.

La fel de mult mi-au placut si opiniile Cristinei Bahna (cris-mary.com), cand a abordat acest subiect.Reactia ei in fata mortii e total opusa de cea a lui Roxi.Ba chiar ne povesteste ca si ea a avut o astfel de experienta.Care au fost gandurile ei in fata inevitabilului?

Apoi am deschis agenda si am scris cateva ganduri legate de ce simt in acel moment si m-am gandit ca daca e sa ma prapadesc, nu-mi pare rau pentru nimic, poate doar pentru suferinta celor care m-au iubit…dar de mine nu-mi pare rau…Nu m-am gandit o clipa la supravietuire ci am zambit gandindu-ma la lucruri frumoase.

Pornisem aceasta dezbatere cu raspunsul deja fixat in minte, la intrebarea ce a deschis-o.Raspunsul fusese fixat de cei de la Discovery.Dar oamenii astia m-au invatat ca viata bate filmul.Mi-am dat seama ca povestile adevarate, spuse de oameni reprezinta adevarul si raspunsul la multe intrebari, pe care noi uneori ( atunci cand ne place sa filozofam) ni le punem despre viata,  si despre moarte.

Credeam ca toti au aceeasi reactie in fata mortii, ca lupta sa supravietuiasca si ca totul se sfarseste cu bine.Dar ei m-au invatat ca nu e chiar asa si ca oamenii sunt diferiti.Reflectati la ceea ce au scris dragii mei, pentru ca aveti ce invata de la ei!

Si bineinteles, subiectul ramane deschis.Puteti dezbate si voi, mai jos, prin comentarii.Traiti viata din plin, in stilul vostru si lasati-va inspirati de povestile ce abunda printre oameni, pentru ca acolo este adevarul cautat.

5 articole ce m-au impresionat in aceasta saptamana – 5 povesti rememorabile


In urma cu cateva seri, am avut oportunitatea de a ma inscrie pe site-ul lui Blogatu, la concursul de promovare al celor mai interesante bloguri, o idee, despre care trebuie sa recunosc, mi s-a parut geniala.

Cum blogul meu este nisat pe dezvoltarea personala, iar eu detin cele mai multe si mai valoroase cunostinte in acest domeniu, am ales sa va fac o lista cu cele mai interesante articole, in acest camp al dezvoltarii personale.Articole pline de substanta, pe care eu le-am considerat adevarati combustibili, ce ne reincarca bateriile, atunci cand totul in jurul nostru a devenit prea negativ, prea plictisitor, prea monoton si obisnuit.

Dupa ce veti citi lista de mai jos, o sa vreti sa fiti niste campioni, in toate domeniile vietii voastre, asa ca…Lectura placuta!

Pe Mayhem.ro exista un articol, numit Cum sa lasi o mostenire chiar daca ai 20 ani, ai 2 lei in buzunar si n-ai copii, care pe mine m-a impresionat foarte mult.De ce?Pentru ca autorul Iulian Novac, a adaugat pe langa cuvintele creative si pline de forta, doua clipuri inovative, ce nu ai ocazia sa vezi prea des pe bloguri de dezvoltare personala.Pe langa faptul ca aceste clipuri sunt inspirationale si originale, mi-a placut articolul plin de umor, ce a reusit sa iasa din tiparul articolelor cu care ne-au obisnuit bloggerii motivationali.Ce-i drept ai ceva de citit, dar merita.Mai ales ca te poti relaxa, vizualizand cele doua clipuri.

Adrian Soare, pe succesdublu.ro, scrie in Omul care a invatat sa schieze fara picioare, o poveste cruciala, dar in acelasi timp rememorabila.Povestea lui Josh Dueck’s, schiorul care a ramas paralizat si cu toate astea, a continuat sa schieze fara picioare.Nu ai cum sa nu-ti dea lacrimile.Daca viata vi se pare prea grea, urata, mediocra, voua oameni ce aveti doua maini, doua picioare, ce le aveti pe toate, va recomand sa cititi acest articol, pentru a vedea o altfel de poveste.Acest gen de povesti mi-as dori sa-l vad mai des pe la TV.

Daca aveti nevoie de un moment de liniste, de pace, in care sa va retrageti din lumea gandurilor obsesive („Trebuie sa gatesc.Trebuie sa-mi pregatesc hainele pentru job.Trebuie sa merg sa-mi platesc facturile.”), intr-o lume a gandurilor interioare, a esentei voastre, a unei linisti absolute, va recomand sa cititi  Insula sufletului – calea spre fericire si pace launtrica de Cristina Miculete.Pe mine m-a ajutat sa nu-mi mai pun atatea intrebari, ce declansau un mare zgomot in mintea mea si sa ma linistesc, acceptand ca totul se intampla cu un scop, la momentul potrivit.

Baxul de dulciuri este o filozofie frumos impachetata, in ceea ce ne place noua mai mult, dulciurile.Am gasit acest articol pe aimee.ro, ca de obicei,un site ce il aseman cu o cutie de cadouri, aparent mica, dar care cand o deschizi, e plina cu bunatati.Articolul  vorbeste despre tendinta oamenilor de a nu-si asuma responsabilitati si de a arunca vina de ceea ce li se intampla, in bratele celor care ii inconjoara.  Astfel de subiecte le gasesti peste tot, dar stilul simplu si in acelasi timp atat de diferit, care iti intra in cele mai adanci cotloane ale sufletului, face ca acest articol, sa aiba ceva special, unic.Merita citit.

In articolul Am reanalizat un pic idealismul , Andrei Rosca spune o poveste foarte scurta, dar care cuprinde un mesaj deosebit de important.Sunt cuvinte pe care si noi am simtit sa le spunem candva, oamenilor ce au incercat sa ne impuna propria lor viziune, sa ne amuteasca vocea noastra si sa amplifice volumul vocii lor.Se pare ca el, doar prin cateva cuvinte, a reusit sa transmita exact ce simtea.De aici reiese ca acest articol merita sa fie citit de cat mai multi oameni, pentru a-si da seama ca uneori, cuvinte putine pot fi pline de sens si pot face diferenta in viata lor.

Si cum astazi a fost ziua povestilor, evident ca voi incheia acest articol cu o ultima poveste plina de sens  si de substanta.In articolul Povestea celor doi lupi de pe schimbarepozitiva.ro, este vorba despre un batran care doreste sa-l invete pe nepotul sau, ce inseamna viata.Cum altfel, decat printr-o poveste?Daca sunteti nerabdatori sa aflati despre ce poveste este vorba, cititi acest articol relativ scurt dar inzestrat cu intelepciune.

Si daca v-au placut povestile de mai sus, am sa va rog sa le dati mai departe, pe facebook, twitter, unde vreti voi pentru a afla si altii de ele!

Sa evoluam impreuna!

Priveste-ti teama!Da-o in bara cat poti tu de tare!


  Sa fim vulnerabili…Oare la ce ne duce cu gandul acest cuvant?Pe mine ma duce la toate momentele de slabiciune, pe care le-am avut de-a lungul vietii.Flash-uri de amintiri se deruleaza ca un filmulet in mintea mea.Daca ma privesc acum, din prezent in trecut, ma vad in aceste filmulete, tot pe mine, puternica, increzatoare, care lupta sa-si rezolve niste probleme.Daca privesc de-aici in urma, vad ca si in momentele, in care eu atunci consideram ca sunt slaba, luptam sa supravietuiesc.

Iar acele momente, aveau rostul lor.Unul dintre sensuri, era ca acele momente sa lucreze la personalitatea mea si sa o formeze pe cea de astazi.Rolul suferintei,al  momentelor de slabiciune, din viata noastra, sentimentului de a pierde controlul este de a lucra la evolutia noastra, la dezvoltarea personalitatii.Asculta un om cu o bogata experienta de viata.Iti va povesti el numai momente frumoase, prin care a fost nevoit sa treaca?

Cu toate astea de ce noi respingem acele momente , cand apar in calea noastra?De ce nu le acceptam?De ce credem ca ele au rolul de a ne zdruncina noua realitatea, de a strica tot sistemul de credinte, asupra caruia am muncit din greu.Am muncit foarte mult sa il construim.Oare pentru ca ne place sa credem ca suntem atotputernici, singurii care pot controla totul, singurii care guvernam Universul si nimic nu ne poate da viata peste cap?

Preferam sa credem ca numai noi avem puterea de a da viata peste cap  a noastra si a altora, iar cand un moment dureros isi face aparitia in viata noastra, oricat l-am evita noi, ne sapa in interior al naibii de tare, corect?Parca ne-ar arde sufletul.Din ce incercam sa activam un „antivirus”  ( asa imi place sa-l numesc, acest scut de aparare impotriva suferintei), parca virusii se instaleaza si mai multi.

O ploaie de ganduri, de confuzii, conflicte, sentimente de vinovatie, justificari, critica de sine, denigrare, plangere de mila ne invadeaza sufletul.”De ce mi se intampla asta?Sigur ceva nu am facut bine.Nu trebuia sa fiu asa slab.Nu ma accept sa fiu slab.”Cu astfel de ganduri mai stii cine esti?Cred ca nu.

Daca ai creat o imagine ideala cu tine puternic, ce aproape nimic nu te doboara, ce totul are rezolvare in viata ta al carui stapan absolut esti, iar tu inabusi partea slaba din tine ce vrea sa iasa la suprafata, activand antivirusul puterii, cred ca te-ai pierdut pe tine de dragul acelei imagini.

Tin sa-ti spun dragul meu, ca in noi exista doua parti: cea puternica si cea slaba.Ambele sunt fete ale aceleiasi monede.O moneda, daca folosesti o singura fata, iar pe cealalta o desprinzi, nu mai are valoare.Tot asa si cu tine.De dragul de a fi mereu puternic, te negi, te desprinzi de tine, iar in felul asta, pe langa faptul ca ti-ai creat o adevarata iluzie despre tine, ai devenit mai slab.

Negand slabiciunile noastre, nu devenim mai puternici.Un om puternic este acela care e constient ca uneori, viata o mai ia la vale, si ca trebuie sa se accepte si in momentele, in care se afla in cadere.Mai ales atunci.Pentru ca stie ca este om, mai presus de toate.O fiinta umana ce are si emotii, nu este robot.Nu-si permite ca tehnologia de astazi sa-l schimbe.

Stie ca pe cat de slab poate fi astazi, pe atat de puternic, intelept, matur, va fii pe viitor.Stie ca toti oamenii o mai iau la vale, si accepta ca si lui i se poate intampla acest lucru.Cand isi revine, se simte mai bogat.De-asta imi place atat de mult citatul: Să traiești nu înseamnă să aștepți să treacă furtuna, ci să înveți să dansezi in ploaie !

La fel si tu dragul meu cititor, nu-ti fie teama sa o mai dai si in bara.Iar daca iti este, pentru ca esti o fiinta umana, priveste teama drept in fata.Stai acolo si vezi ce se intampla.Nu fugi de tine.Stai acolo cu tine, in jungla de ganduri, sa vezi cate poti descoperi despre tine.Teama, rezistenta isi vor face aparitia.Mintea va vrea sa te tradeze.Dar tu ai capacitatea de a simti cand ti-e frica , daca obisnuiesti sa te asculti si sa fii atent la interiorul tau.

          Cand simti ca ti-e frica de ceva, invinge teama.Cum?Privind exact acel lucru de care te temi cel mai tare, si atunci o sa vezi ca nu are nici o putere asupra ta.Decat tu ai puterea sa mai accepti unele lucruri, ganduri, credinte noi pe harta realitatii tale, pentru a-ti umple desaga cu ce-ti trebuie, pe drumul ce urmeaza a fi strabatut de tine.

           Iti doresc o calatorie frumoasa prin aventurile ce te asteapta dupa colt!

Azi e doar despre noi…

5 februarie 2012 Un comentariu

    De ce toti spun ca trebuie sa fim seriosi tot timpul, de cand atingem varsta maturitatii?Demult nu m-am mai bucurat si nu am mai vorbit tare in public, inca de cand am implinit varsta de 20 ani.Imi amintesc si acum zilele, cand ieseam de la scoala cu prietenele si radeam, eram atat de fericite, lipsite de grija, incat parea ca toata lumea se uita cu ciuda la noi, si asta pentru ca ei nu-si mai permiteau sa fie asa.Dar asta e o amintire din trecut, prea frumoasa ca sa nu o aduc in fata ta.

O alta situatie mai recenta, la care am fost prezenta, era zugravita in metrou, unde o fata de 20 si ceva de ani, care a pasit in metrou si a ocupat un loc, tot drumul s-a jucat cu un urs de plus si radea, radea din suflet, fara sa-i pese ca ceilalti o priveau ciudat.Studiam si eu reactiile oamenilor, la aceasta imagine.Pe unii, limbajul non-verbal, ii dadea de gol.Felul cum se uitau la aceasta „fetita” parea ca spune „Ce nebuna e asta.Dar ma amuza.Macar s-a gasit cineva sa ma faca  si pe mine sa rad, astazi.”

Sunt sigura ca in spatele privirilor cu ochi critici, cu scepticism si dezgust, se afla o dorinta in sufletele lor, o dorinta de a mai putea  fii copii si de a se manifesta asa cum simt ei( fara reguli impuse „daca mai tipi, mergem in casa”).Ne dorim sa fim copii, toti, dar acei copii liberi, care nu facusera cunostinta cu reguli si pedepse impuse de parinti si societate.

Uneori ma surprind pe mine, atat de serioasa, de rigida, cu o foame nebuna de a controla totul, de a-mi asuma si mai multe responsabilitati…de a ma lua prea in serios.Si stiu ca si cei mai multi dintre voi, sunteti asa.

„Cum sa traiesc clipa?Mai am eu timp sa-mi aloc o zi numai pentru mine?Pentru a -mi face toate placerile si a ma face fericit?Chiar si pentru o zi?”.”Examenele bat la usa.Trebuie sa invat, sa termin facultatea, pentru a nu-mi dezamagi parintii dragi, pentru a demonstra ca sunt capabil, stapan pe situatie.”.”Serviciul e serviciu.Fara un job de unde sa iau bani, imi mai permit eu sa fac cinste prietenilor, diseara in club?Sau am uitat ca seara asta e rezervata pentru ei?” etc.Ei sunt importanti, dar TU cine esti?Stii cine esti?Cred ca daca ai fi stiut, ai fi stat mai mult cu tine decat cu ceilalti.

De ce ne luam atat de  in serios viata, cand am putea sa ne relaxam, sa fim mai flexibili?Sursa nefericirii,frustrarii, stressului, bolilor, este tocmai aceasta preocupare a noastra de a lasa lucrurile „cum trebuie„.Vreti sa va spun un secret?Niciodata nu vor fi „cum trebuie”.Credem ca totul are un rost.Acel lucru trebuie sa stea asa, noi trebuie sa ne comportam asa, iar regulile trebuie respectate.

Ai incalcat vreodata, o regula importanta?Daca da, cum te-ai simtit?Eu am incalcat multe reguli.Mai ales in liceu, cand trebuia sa purtam uniforma.:)).Niciodata nu mi-a placut sa mi se impuna ce sa fac, mai ales fara a mi se da explicatii, de ce e bine sa fac acel lucru.Am urat sa respect reguli impuse.Probabil datorita felului in care am fost educata.Dupa acelasi tipar.Iar acum, vreau sa sparg tiparul.

Sa fiu libera, rupta de regulile create de ei si pentru ei.Cand veneam la scoala, fara uniforma si-mi mai luam cate o amenda, ma simteam bine.Banii nu erau mai importanti decat mine.N-au fost niciodata.Simteam ca nu eram cu turma, nu faceam ceea ce faceau toti, nu-mi placea sa fiu supusa.Consideram ca traim intr-o societate democratica, evoluata, in care oamenilor li se explica de ce e bine pentru ei sa respecte anumite reguli.

Viata mea de la liceu, a continuat la noul job, unde am fost incatusata timp de mai multe luni.Unde m-am luat prea in serios si unde intr-o zi m-am gandit, iarasi, ca banii nu sunt mai importanti decat mine.Am decis ca e cazul sa rup lanturile si aici.Fara sa stiu ce ma asteapta.Dupa ce am renuntat la job mi-am zis „Bun.Acum sunt intr-un mare rahat, dar nu mai mare decat eram pana acum.:-)).Deci voi face ceva sa ies si din asta.”

M-am surprins a face haz de necaz, a nu lua prea in serios si personal lucrurile, pentru ca ele oricum se intampla, cu sau fara voia mea.Suntem responsabili de noi, de sanatatea noastra, iar prioritara ar trebui sa fie protectia.

Lasa lucrurile din exterior, invata toate lectiile dar acorda-ti timpul tau si pentru tine.Macar o zi, la sfarsitul saptamanii, spune-ti ca azi e despre tine si pentru tine.E ziua in care ai grija de tine, in care iti permiti sa razi cu lacrimi, iti permiti sa faci o plimbare, iti permiti sa-ti iei liber de la ganduri.

Azi ai inchis poarta gandurilor ce nu-ti dau pace, ce te streseaza, te preocupa si ai deschis poarta voiosiei, copilului din tine, lasand sa treaca numai lucrurile bune din tine.De maine o luam de la capat, mai energici, respectand reguli, luandu-ne in serios  si muncind la rezolvarea problemelor noastre.

       Dar azi e doar despre noi…

Fii perfect in ochii celorlalti pentru a duce o viata mizerabila!

1 februarie 2012 2 comentarii

  Cand incep sa mai scriu un articol pentru voi si pentru mine, ma loveste un blocaj.Uneori , nu stiu de unde si cum sa incep.Sau despre ce sa va vorbesc.Uneori am atat de multe sa va impartasesc, incat pierd sensul cuvintelor.Astern, cuvinte, dar parca nu sunt exact acelea pe care doream sa le scriu cu tot sufletul.La sfarsitul articolelor, mi se pare ca nu am spus chiar totul, parca mai era ceva de adaugat, de sters, de corectat.Parca e „prea nu stiu cum..”, „daca as fi scris despre…poate…”, „ar fi fost mai bine sa fac asa”.

Recunoasteti aceste cuvinte, sunt sigura.Sunt cuvinte care  ruleaza si in mintea voastra, in cea mai mare parte a timpului.Ce exprima?Obsesia pentru perfectiune.

Am vrea sa fim perfecti in ochii tuturor, si din aceasta tendinta de a fi pe placul celorlalti, de a ne vedea intr-o lumina cat mai buna, uitam sa fim perfecti pentru noi insine.In ochii nostri, devenim gresiti.De ce , dragii mei?Pentru ca intotdeauna , „ceilalti”, pe care cei mai multi ii percepem foarte importanti pentru noi, vor avea ceva de modificat la personalitatea noastra.Oricat de mult am munci noi sa fim vazuti cat mai frumosi, atragatori, sufletisti, increzatori, puternici, maturi, ei vor alege sa ne atentioneze de multe defecte ce nu le pot accepta.

Pentru unii suntem „prea insensibili”, „prea aroganti”, pentru altii suntem „prea slabi sau prea timizi”.”Daca ai fi fost si tu mai indraznet”, „daca stateai cuminte in banca ta si nu erai asa razvratit, erai departe acum..aveai mai mult de castigat”.Recunoastesti aceste tipare comportamentale, asa este?Parca ne ranesc sufletul de fiecare data cand sunt rostite.Sau nu?

Mie mi s-au repetat, de-a lungul vietii, si se mai repeta inca si in prezent.Oamenii nu vor tacea niciodata.A fost o vreme, cand am si ascultat de aceste replici.”Poate ca ar fi mai bine sa fiu mai…cum zice X..poate are dreptate.Poate sunt prea..”.Asa a inceput dialogul interior ce ma ucidea pe dinauntru.Corectam intocmai cum mi se spunea, pentru a fi acceptata, si credeam ca gata, sunt perfecta acum.Sunt ca ei.O sa radieze lumea in jurul meu.:-)).

Pana cand venea altul si exact ce corectasem mai devreme, urma sa fie distrus de el.Urma sa sparga oglinda ce altii mi-au confectionat-o cu atata meticulozitate si sa imi ofere alta noua.”De ce esti asa?Stii ca e gresit?Nu vezi ca toata lumea se comporta altfel?Tu de ce ai atitudinea asta?Ai sa pierzi mult in viata cu o astfel de atitudine.”Parca doare si mai tare cand ti se mai spune ca ai mult de pierdut, nu?Frumoasa tehnica de manipulare.

Si functiona.Treceam de la o oglinda la alta fara a sti cine este Iuliana?Care este adevarata Iuliana?Vocea mea era mult prea plapanda in comparatie cu vocile lor.Vai de cei sensibili, carora le pasa si chiar cred in ce le spun cei din jur, ca se vor rataci.

Si ca sa descriu mai bine acest lucru, am sa dau un exemplu din viata cotidiana.Intr-o zi, trebuia sa ajung la un interviu in Bucuresti, si cum locul nu mi-era familiar, Bucuresti fiind un oras foarte mare, m-am lasat ghidata de oamenii de pe strada.Mi-am pus increderea in ei.Proasta decizie, am zis ca am luat, dupa ce cu greu am gasit destinatia.Unii ma indrumau intr-o parte, altii imi spuneau ca nu stiu sa ma indrume, alta categorie ca este in cealalta parte, pana am ajuns la capatul opus al bulevardului unde se afla biroul ce ma astepta sa sustin interviul.Si mai aveam doar 15 minute pentru a ma intoarce si a gasi in cele din urma destinatia.

Va dati seama ce s-ar intampla daca ajungem la capatul bulevardului vietii, ghidati de altii si ne trezim ca am calatorit degeaba?Ca n-am avut calatoria, pe care noi ne-o doream si n-am gustat din destinatia la care noi am visat?Asta e destul de periculos..pentru noi..pentru sufletele noastre.

Asa ca, ce este mai important?Setea de perfectiune, de a fi acceptati de ceilalti sau viata noastra?Eu dupa atatea si atatea sfaturi despre „cum ar trebui sa fiu” si despre „cum nu”, am ales sa fiu perfecta pentru mine, asa cu toate slabiciunile mele.Am ales sa sparg oglinzile lor si am inceput sa muncesc la propria mea oglinda.”Cu ma ma vad eu?” sunt intrebari  formulate, acum, in dialogul meu interior.Acestea inlocuiesc acele intrebari „Cum ma vad ceilalti?Cum ar trebui sa fiu?”.

De ce am ajuns la concluzia ca este mai important felul cum ne vedem noi decat cum suntem priviti de altii?Pentru ca fiecare om, cu care vom intra in contact, pe parcursul vietii noastre, isi va aduce contributia asupra  personalitatii noastre.Va insamanta un principiu de viata in noi, altul va  insera o credinta( rupta din situatiile pe care el le-a atras si care nu are treaba cu viata noastra), iar altul un tipar de gandire.Imaginati-va ce se intampla daca lasam convingerile oamenilor sa ne invadeze sufletul..Iese o personalitate haotica, plina de paradoxuri, de contraziceri, de confuzie.Pentru ca cei mai multi dintre oameni sunt haotici, datorita mediului in care traiesc si de care se lasa guvernati.

Daca il pui pe un om sa stea langa un altul plin de entuziasm, de buna- dispozitie, optimism, timp de o saptamana, va alege sa adopte si el un astfel de comportament.Inconstient.Pana cand?Pana cand intalneste un alt om lipsit de vlaga, blocat in mintea lui dramatica, unde totul ii pare o tragedie, iar el trebuie sa-si joace piesa imbracat intr-un rol, in care trebuie sa moara la fiecare secunda.Ce face omul nostru, plasat langa acesta?Sparge realitatea entuziasta a celuilalt si o adopta pe a celui din urma.Asa se intampla cu cel care nu stie cine este si care a fost invatat sa priveasca la cei din jurul sau.Ce fac ei sa faca si el.

Inca mai sunt ramasite din oglinzile pe care ceilalti le-au confectionat in sufletul meu.Inca mai sunt…Dar muncesc zi de zi sa matur tot ce s-a adunat, pe parcursul acestor ani (in care nu am avut maturitatea sa aleg eu ce e bine pentru mine) si sa-mi transform viata intr-o adevarata capodopera.O viata asa cum vreau eu.In stilul meu.

Nu vreau o vila, nici o masina, nici tiparul „un sot, doi copii si doua slujbe mai mult decat decente”, ci o viata plina de mister, in care nu stiu ce-mi aduce ziua de maine, plina de provocari, de instabilitate, nesiguranta, necunoscut si temeri, care asteapta sa fie infruntate.Asa cum trebuia sa accept demult.

Da.Viata e plina de experiente traumatice, suferinta, temeri, uneori neintelegere dar e plina si de iubire, bunatate, abundenta, experiente pozitive.Tocmai asta o face atat de frumoasa.Dupa ce ai mancat o luna numai legume, parca mai gustoasa e carnea la cuptor, nu-i asa?:-)).

Asa ca vom continua sa muncim dragii mei, sa ne creem viata si oglinda despre noi, asa cum ne dorim.Vom munci impreuna sa scoatem ramasitele ce ne-au fost impregnate in suflet si sa lasam un loc curat, unde se pot adaposti acceptarea, iubirea si frumusetea autentica.

Scrisoare catre tine…


Nu ai nevoie de a demonstra nimanui cat de destept esti.O stii tu si este de ajuns.Ca ceilalti te vad intr-un fel total diferit de cum te vezi tu, e problema lor.Te rog, dragul meu cititor, sa nu inghiti tot ce spun ei depre tine, bun sau rau.Habar nu au cine esti.N-au fost acolo, langa tine cand inima-ti plangea sau cand iti dadeau lacrimi de fericire.Toti pareau atat de preocupati de ei, de propria lor viata si de cum ii vad cei din jur, incat mai ca nu te observau pe tine.

N-au fost acolo(nimeni n-a fost), cand munceai din greu la personalitatea ta.Cand tu erai pe drumul descoperirii si acceptarii de sine.Nimeni nu te-a incurajat sa faci asta vreodata, ci tu singur ai ales aceasta cale.Acum esti mai puternic.E normal ca pe masura ce avansezi in calatoria vietii, sa intalnesti tot mai multe obstacole.Sunt aici.De fiecare data voi fi, sa te ascult si sa te incurajez.Ma voi bucura alaturi de tine si voi plange alaturi de tine.

Sa nu ai incredere in oricine, pentru ca ceilalti te vor rani, mai devreme sau mai tarziu.Investeste-i cu incredere si asteapta sa-ti fie devorat sufletul.Pe cat de puternic esti acum, pe atat de sensibil.Stii ca daca lasi oamenii sa-ti cunoasca sufletul, ranile vor incepe sa sangereze din nou.Nimeni nu-ti vrea binele, fara a avea anumite asteptari de la tine.Iti vor spune ca te iubesc, ca sunt diferiti, ca sunt dispusi sa te ajute, sa te inteleaga, sa te asculte.Ii crezi pe ei sau te crezi pe tine?Ai de gand sa le dai lor puterea?Puterea ce ai capatat-o dupa atata munca ce ai depus si vei mai depune?

Poti alege sa faci asta, dar dupa ce trece furtuna, ne vom reintalni, doar eu si cu tine, pentru a ne aduna de pe jos, de unde ne-au lasat, si de a reconstrui  ce am pierdut.Propria unicitate, propriile ganduri, propria viata.Alege sa-i iubesti pe ceilalti, mai mult decat pe tine, agata-te de primul om care vine si iti spune „cum de nu am intalnit ceva mai deosebit, mai devreme?”.Vezi ce iese.

„Au trait fericiti pana la adanci batraneti.”Exista asa ceva?Imi place sa visez foarte mult, dar nu-mi place sa ma pierd doar in vise.Daca fac asta, cine le mai realizeaza?

Ai de gand sa-i crezi pe oameni sau pe tine?Stiu ca ai nevoie de confirmare, de atentie, de adorare, esti om si tu.Cand simti nevoia sa actionezi in baza acestor lipsuri, intoarce-te inapoi in viata si confirma-te singur.Uita-te la acele momente in care ai fost pus in situatii dificile, in care a trebuit sa gasesti rezolvarea propriilor probleme, in care ti-a placut de tine, in care tu prin gesturile tale , te-ai facut fericit si confirma faptul ca esti asa cum ti-ai dorit sa fii.

Fara confirmari de pe margine.Nu ai nevoie de ele.Acelea sunt marunte in comparatie cu propriile tale confirmari.Fa ce stii tu, ce simti tu ca vrei sa faci pentru tine si pentru cei din jur, pentru a-ti fi mai bine si arunca la gunoi parerile celorlalti.

Oamenii iti vor spune astazi ca le place de tine, ca esti frumos, deosebit, iar maine te vor intreba de ce esti asa urat, asa prost, asa nepotrivit, asa imperfect?Ce faci?Ii crezi?Daca ii crezi, inseamna ca iti place sa fii mangaiat si apoi lovit cu ciocanul.Cam asa te simti cand cineva, in care ai investit mai multa incredere decat in tine, vine si-ti inseala asteptarile.

Intotdeauna, oamenii vor alege sa vorbeasca despre tine, si nu despre ei.Ai grija ce imparti cu ei.Nu te invat sa fii inchis, ci rezervat.Te invat sa fii mai deschis cu tine insuti si mai rezervat cu ceilalti.Dai puterea in exterior, iar tu te alegi gol in interior.Asculta vocea ta ce-ti spune, tarziu, in noapte, cand toata lumea doarme, cand toate vocile au amutit.Ascult-o si fa ce-ti zice, fiindca e singura care stie ce e cel mai bine pentru tine.

Am scris aceasta scrisoare pentru ca asta am simtit sa fac.Poti sa o comentezi sau poti decat sa citesti si sa reflectezi.Ce faci mai departe, tine numai de tine.Cuvintele au fost scrise, iar fiecare va lua si va intelege cat poate sa duca.Eu am luat ce a fost mai bun din ea:).

Confirma-te si ai incredere in tine!

Pentru ca sunteti importanti!


In aceasta dimineata, m-am trezit cu o ploaie de ganduri ce imi dictau sa ma ridic din pat si sa incep sa traiesc.Asa cum stiu eu s-o fac mai bine.Sa incep sa fac foarte multe lucruri pentru mine, pentru a ma face fericita.Chiar daca situatia actuala nu e una tocmai favorabila mie.

Si tot mintea mea imi spune: “Ai de gand sa lasi acesti ani frumosi sa treaca pe langa tine, spunandu-ti mereu <<nu pot>>, <<nu o sa reusesc>>, <<viitorul e sinistru>>, <<sunt intr-o situatie dificila>>, etc.”?Ai de gand ca cea mai mare parte din zi sa o aloci gandurilor negative?Am zis nu.Am de gand sa creez ceva, si sa ma lupt tocmai cu aceste obstacole pe care viata mi le asaza in cale.Nu stiu cum, dar voi iesi din aceasta situatie.Voi sapa adanc in mine pana voi gasi cele mai bune idei pentru rezolvarea problemelor cu care ma confrunt.Cum o sa pot ajuta eu oamenii, daca nu ma pot ajuta in primul rand, pe mine?

Asa ca am luat o decizie.Sa am grija de mine.Nu e prima data cand fac asta.De atatea ori am luat aceasta decizie si  nu am respectat-o.Mereu am alunecat in santuri, am plans, mi-am facut rau singura.Dar am revenit pe pozitii, de fiecare data.Si am sa revin , pana la capatul vietii mele.Am sa fiu alaturi de mine.

Referitor la problemele din viata noastra, intotdeauna cand apar, apar o multitudine( sau cel putin asa le vedem noi) si nu le intampinam cu atitudinea potrivita.Am observat, ca incepem sa dramatizam, sa intram in panica, sa creem alte si alte ganduri.Care ne infunda mai tare.Dar asta bineinteles, nu avem de unde sa o stim, o facem inconstient, pentru ca aceste tipare s-au tot repetat de-a lungul existentei noastre.

Stiu ca este greu sa le faci fata.Stiu ca tu trebuie sa muncesti din zi pana in noapte pentru a te putea intretine pe tine si pe familia ta, facturile iti bat la usa, copilul are nevoie de bani la scoala.Cu ce te ajuta vorbele?Ce vreau sa reliefez prin asta?Ce am vrut sa fac si in celelalte articole ale mele.Ca puterea e la noi!Ne traim viata asa cum vedem noi lucrurile, din interior catre exterior.De ce e vital sa ne schimbam atitudinea ?Pentru ca ne ajuta.Ne ajuta concret.Schimbarea de atitudine produce schimbari in cursul vietii noastre.Nu sunt doar vorbe motivationale.

Pentru a putea constientiza si mai bine acest lucru,va rog sa va ganditi la o problema pe care o aveti acum, in momentul de fata(o problema mai serioasa).Faceti un experiment si ganditi-va la ea pe tot parcursul unei zile.La sfarsitul zilei evaluati-va starea.Cum va simtiti?Va simtiti bine?Dar a doua zi, ati gasit solutia?Eu am facut asta, si nu prea mi-a iesit ceea ce vroiam sa vad.Si nu m–am gandit o zi la probleme.Ci o saptamana, chiar si o luna.Rezultatul?Depresie, stress, m-am imbolnavit, stima de sine scazuta…Problemele tot nu mi s-au rezolvat.Am incercat si a doua varianta, sa ma gandesc la solutii, nu la probleme.”Bun, acum ma confrunt cu asta.Vreau sa vad cum o sa ies din situatia asta.Am sa dau tot ce e mai bun, ca sa scap din aceasta capcana pe care viata mi-a intins-o.Iar daca vad ca nu se poate, inseamna ca trebuie sa accept.”Pentru ca da, dragii mei, unele probleme nici nu au nevoie de controlul nostru.Ele trec de la sine.E ca si cum te prinde o furtuna, si cand nu-ti ramane altceva de facut, astepti sa treaca, luptand sa supravietuiesti dupa aceea.

A doua varianta a mers mult mai bine in viata mea.Chiar daca situatia a ramas mult timp aceeasi, intr-un final am reusit sa schimb ceva.Iar pe parcursul “furtunii” starea mea a fost una extrem de buna.Favorabila pentru a gasi cele mai bune solutii.

Ati observat ca va vin idei noi, care va pot ajuta numai atunci cand va simtiti bine?Cand aveti o stare buna, impacata, atunci puteti crea si lucruri frumoase in viata voastra.Pe cand daca esti ingropat in ganduri negative, frustrare, nu poti atrage decat astfel de situatii, si de-asta problemele vin ca un morman de bulgari asupra noastra.

Nu va cer sa credeti tot ceea ce vedeti aici sau pe alte bloguri.Va cer sa experimentati voi insiva.Sa va creati viata asa cum vreti!E important sa ganditi intai cu mintea voastra si apoi cu a altora.Sa credeti ceea ce vreti voi, dar mai ales sa credeti in voi!Pentru ca sunteti importanti…

Planuri pentru mai tarziu…


De ce totul se schimba?Mai rau de ce nu vrem sa acceptam ca totul se schimba?Nu acceptam, pentru ca am vazut ca oamenii traiesc intr-un mod de parca ar ramane vesnic tineri.Vesnic puternici, vesnic bogati, vesnic frumosi.Cu toate exemplele, rudele noastre care au ajuns in pragul batranetii si care ni se par  inofensive, fara ajutor, din ce in ce mai naive, mai senile, continuam sa credem ca vom fi  mereu atotstiutori, ca vom putea controla totul.

Am scris si in articolele precedente…Se poate controla viata?Timpul?Uita-te la bunicii sau strabunicii tai.Cum sunt ei?Intr-o calatorie de-a mea cu trenul, observam foarte multi tineri care ii luau in ras pe cei mai in varsta decat ei:”uite si baba aia..o cauta moartea pe-acasa si ea merge la Bucuresti..”Oare ei nu vor ajunge asa?A fost o astfel de intrebare pentru unul dintre ei iar raspunsul nu a intarziat sa apara:”mai traiesc eu atat?si daca as trai cred ca as fi primul care mi-as lua zilele!”.

Chiar asa de rau sa fie?Nu cred.Si el stia ca nu e chiar asa de rau sa fii batran .Numai ca gandirea lui nu evoluase intr-atat de mult incat sa poata intelege ce simte si cum gandeste un batran.Viata m-a pus de foarte multe ori langa aceste suflete resemnate si intelepte.Un batran nu gandeste ca noi.El pare ca are ceva in spate ce-l sustine.Daca ma intrebi ce anume ,o sa-ti spun  experienta de viata.Tuturor ne este frica de batranete, nu vrem sa o acceptam atunci cand suntem tineri, nu putem intelege ce poate aduce ea bun in viata noastra.Dar batranii stiu.Chiar daca se spune ca gandirea incepe sa se deterioreze, sufletul a evoluat destul de mult fata de cum era la 20 sau 30 de ani.

Poate ca va intrebati si cu ce ma ajuta asta?Ce folos ca imi evolueaza sufletul daca trupul mi-e  doborat, ma simt inutil din punct de vedere fizic, iar ceilalti pare ca ma ignora tot mai mult?Si am sa va raspund tot printr-o intrebare.Pentru ce suntem aici, calatori in aceasta viata?Pentru a manca, a creste copii, a ne infrumuseta, imbogati si muri?Sau pentru a evolua spiritual?Ramane la latitudinea voastra sa faceti diferentele.Ce este mai important pentru voi, tocmai acel lucru va guverneaza viata.Dar sa nu ramaneti uimiti cand trupul va ceda( lucru inevitabil, orice am face noi), exact acel bun pe care am pus atata pret o viata intreaga.

Am vazut multi oameni aflati in pragul mortii,  care regretau modul in care au trait, atunci cand priveau in spate.Ani  in care au muncit..De ce au muncit?Poate ca asa le-a fost lasat, asa au facut si parintii  lor si asa trebuia sa faca si ei.Sa munceasca pentru ai lor copii, cum au fost invatati.Chiar am citit un articol de curand, in care se evidentiau cele 5 mari regrete ale oamenilor care se aflau in fata mortii.Regretele nu erau legate de lucrurile materiale ci dimpotriva.Acum neputiniciosi in fata mortii, isi doreau cu tot sufletul sa mai traiasca odata si sa puna pret pe dragostea familiei si pe oamenii ce i-au inconjurat, pe momentele frumoase,  pe momentele de liniste.Isi doreau sa nu isi fi focalizat atat de mult atentia pe munca ci sa acorde mai mult timp copiilor, sa se bucure de clipe cat mai multe alaturi de cei dragi.Sa imprastie cat mai multa bunatate in jurul lor, sa lase fapte bune in urma.Astea erau dorintele celor care se aflau la un pas de moarte.Daca nu ma credeti, informati-va si o sa aflati singuri.

Revenind la ceea ce spuneam despre batrani, ei au ramas fara lucrurile materiale mai multi sau mai putini, dar s-au imbogatit cu lucruri spirituale.Ceea ce este mult mai important decat iluziile in care traim astazi.Afirm ca nu toti , se intampla sa constientizeze astfel de lucruri la batranete.Sunt batrani care chiar si acum tin cu dintii de averi, de a se infrumuseta, de a fi in centrul atentiei, se comporta ca niste adolescenti.Intr-o masa de oameni, vor fi mereu si exceptii care se abat de la regula.

Ceea ce vreau sa aduc in lumina, este perceptia noastra asupra batranilor.De fiecare data cand viata ne pune in fata unui om batran( fie ca e ruda sau un necunoscut), sa-l privim cu atentie, fara a –l judeca/eticheta.Sa-l ascultam cu atentie si  sa-l intelegem.Aveti grija dragii mei, pentru ca asa cum priviti voi acum batranii, asa va veti privi si pe voi atunci cand veti fi ca ei.Daca nu lucrati la evolutia voastra spirituala, daca nu deveniti constienti ca pe langa lucrurile pe care le vedeti mai sunt si altele nevazute, miraculoase si mai importante decat acestea, veti ajunge sa va regretati intreaga viata.

 Tu ce vrei, draga cititorule?Sa privesti in urma si sa vezi ca ai lasat ceva valoros in spate, sa te simti implinit pentru ca ti-ai terminat misiunea in aceasta viata?Sau sa privesti in urma si sa vezi ca ai incercat sa pornesti o masina impotmolita, alimentand motorul si nefacand altceva decat sa te scufunzi mai tare?

Cat de mult conteaza aspectul fizic?


Cat vrei tu sa conteze!Cu cat conteaza mai mult pentru tine, cu atat  va conta si pentru ceilalti.Dar oare vei fi placut , daca pui pret numai pe asta?

Cum sunt prietenii, cunostintele si toti cei ce va inconjoara?Vreti sa fie cat mai placuti ochilor, frumos impachetati?Daca mergi la brat cu un partener dupa care se uita lumea, ce sentimente te cuprind?Gelozie, mandrie, sentimentul ca posezi ceva valoros pe care si l-ar dori si ei?

De fapt, care este scopul inconstient din spatele alegerilor si actiunilor noastre superficiale?Chiar si la job, ni se spune ca prima impresie conteaza.De multe ori imaginea noastra este singura care are putere in fata oamenilor, in diferite situatii de viata.Dar nu mereu!Exista criterii si mai puternice decat aspectul fizic, dupa care putem fi alesi.Cum ar fi atitudinea, increderea in sine, charisma, simtul umorului, calmul , etc.

Dorinta de a iesi din tipar, de a fi mai superior celorlalti, de a fi remarcat, admirat,  ne scoate afara din casa cu parul coafat si cu cinci straturi de machiaj.Pana aici, nimic in neregula.Cum spuneam si in materialele precedente, asa sunt oamenii.Ne pasa de parerea celorlalti, oricat am evita sa recunoastem acest lucru.Ce se intampla cand ne agatam prea mult de frumusetea exterioara si uitam de cea interioara, in special, noi femeile?Stiti ca atunci cand facem asta , in interior devenim tot mai urate, tot mai pustii?Cum este posibil?

Pai in loc sa citim o carte sau sa ne apropiem de sufletul nostru, noi insine, autentic, ne apropiem de o imagine falsa a noastra, de o imagine creata de ceilalti.Mai bine zis de o imagine creata de noi, pentru ca tot in responsabilitatea noastra sta si asta.Noi am fost cele care au muncit din greu pe la saloane, am suportat fel de fel de tratamente, drumuri si cheltuieli doar pentru ca cei ce ne privesc sa ne perceapa din ce in ce mai frumoase.Intotdeauna ne dorim sa fim mai frumoase decat suntem si nu ne place ceea ce vedem in oglinda.”Parca nasul l-as vrea mai mic, iar m-am ingrasat, gura nu imi place iar parul daca il aveam mai lung  as fi fost perfecta.”

Daca merg intr-un grup de fete le observ imediat reactiile, atunci cand o tipa, pe care ele o vad mai deosebita, trece prin fata lor: „ai vazut-o pe-aia?Ce par frumos are!Si e slaba…eu de ce nu sunt slaba?De maine intru la dieta.”A doua zi le vad cu lamai si apa plata.Refuza sa mai manance doar pentru a fi „ideale”.Astfel ne concentram insistent atentia asupra aspectului fizic, unde tot timpul vom avea ceva de corectat, unde mereu vom vedea pe altii mai aratosi ca noi, „mai perfecti”, iar acest lucru frustreaza al naibii de tare.Acesta este motivul pentru care am specificat mai sus ca incercand sa ne infrumusetam zilnic, ne vom urati tot mai mult, ne stirbim personalitatea.

Un om frustrat care incearca mereu sa repare ceva la el, sa fie pe placul a cat mai multi oameni( ceea ce este ireal, evident) va pierde multa energie si frumusete autentica.Un asemenea om nu e frumos.Uitati-va la majoritatea vedetelor, pentru inceput cele din Romania.Ele sunt goale, nu au nimic de oferit, decat imagine.Ma intreb ce se afla in ele, dincolo de aceste tablouri frumos pictate in photoshop sau videoclipuri?Bineinteles ca exista si vedete frumos impachetate, dar care mai au si o atitudine placuta.Se observa ca nu au lucrat numai la aspectul fizic, ci si la personalitatea lor.Astfel, iti capteaza toata atentia si raman in mintea ta mult timp, ca fiind persoane memorabile.

Se poate sa lucram atat la frumusetea exterioara cat si interioara?Desigur ca se poate, dragii mei.:)Eu nu am zis sa ne ingropam in biblioteci, carti, sa ne punem un batic in cap si sa iesim pe strada odata pe saptamana.E foarte bine sa avem grija de noi, sa ne placa de noi, de cei din oglinda, atunci cand plecam de-acasa, dar sa fim constienti ca nu asta este resursa principala in care ar trebui sa investim tot ce avem mai bun.

     Frumusetea, ca si celelalte lucruri tangibile, trece…Cand pleaca, daca nu am lucrat si la personalitatea noastra, ramanem o epava, ne simtim ruinati, neinsemnati.Cate femei nu s-au sinucis din aceasta cauza?Si-au luat viata ,deoarece au fost femei ce au lucrat in toti anii, la o masca( au intretinut-o, au cremuit-o, fardat-o, finisat-o, etc.), iar cand aceasta le-a fost luata de timp, cine mai erau ele?

Am vazut multe fete nu prea atragatoare, dar totusi, in jurul lor emiteau ceva frumos, ceva ce te atragea, ceva ce aveau diferit si nu ai ocazia sa intalnesti zilnic astfel de fete.Erau inconjurate de multi oameni, placute.Ma gandeam ce au fetele astea diferit?Am vazut si fete extraordinar de frumoase, papusi iesite din casa.Vrei sa-ti spun cum erau?Singure, fade, iar daca te apropiai de ele, doreai sa nu stai prea mult.Atat de neinteresante iti pareau, chiar daca la prima vedere nu-ti luai ochii de la ele.

Atitudinea face diferenta.Pentru voi, este mai importanta frumusetea decat orice altceva?Este bine sa ne ingrijim atat de trup cat si de personalitatea noastra sau preferati sa credeti ca atata timp, cat sunteti frumosi, o sa profitati din plin de aceasta calitate?Cum diferentiati oamenii in mintea voastra?Frumosi, destepti, puternici, bogati, urati, saraci, cersetori?

Ce fel de oameni ati atras pana acum, in vietile voastre?Ati remarcat vreodata o persoana care aparent era neatragatoare, dar ulterior, dupa mai multe discutii, v-a impresionat prin atitudine?Astept raspunsurile precum si intrebarile voastre, mai jos printr-un comentariu.Cu cat sunt mai interesante comentariile voastre, cu atat veti descoperi pe ce puneti voi pret cel mai mult, care sunt valorile si principiile voastre de viata, si astfel veti ajunge sa va cunoasteti mai bine.

Cum vedeti voi lumea?


Destinul unui om este scris de parintii sai.Ce inseamna asta?In functie de cum au avut grija parintii nostri de noi, pana la varsta maturitatii, noi ajungem sa avem un destin favorabil sau nefavorabil.Ei reprezinta lumea pentru noi, pentru ca ei au fost primii cu care am intrat in contact atunci cand am invatat sa mergem, sa rostim primele cuvinte, sa mancam, atunci cand am invatat cum sa ne comportam.Ei ne-au invatat ce inseamna sa fii om.Parintii sunt cele mai importante fiinte din viata noastra, indiferent de cum s-au purtat ei cu  noi.Chiar daca mama, tatal nu au fost prea mult prezenti in viata noastra, ei raman ca niste zei pentru noi.Ei ne-au creat lumea de adulti.

Ei ne pot invata sa vedem lumea mai mica, mai putin importanta decat noi, dar tot ei ne pot invata ca lumea este un loc salbatic, periculos, nesigur si daca nu facem ceea ce spun ei( deoarece  au intotdeauna dreptate si stiu ce e mai bine pentru noi), vom gresi, lumea va rade de noi.Tot parintii ne pot face sa ne simtim inferiori, fara sa-si dea seama, bineinteles.

Eu nu am avut o copilarie prea fericita, datorita lor.Cel putin, cand ma uit in spate, vad multa suferinta, frustrare, inferioritate.Intotdeauna m-am simtit mai mica decat ceilalti.Tot ceea ce spuneau ceilalti era important pentru mine, erau „discutii de oameni mari.Tu esti mica.Nu ai tu treaba.”, ce credeam eu era nesemnificativ.Am crescut cu sentimentul ca ar fi mai bine sa nu vorbesc prea mult, pentru ca atunci cand eram mica tatal meu imi repeta ” vorbesti mult si prost”.

Ei reprezentau lumea intreaga pentru mine, iar atunci cand am devenit adult, aveam sa intalnesc aceeasi lume.Acelasi tipar.Oamenii pe care ii atrageam in viata mea, se purtau asemeni parintilor mei.Repetam aceleasi stari, simteam singuratate, anxietate, frustrari.Si poate ca vor continua sa se repete.Pentru ca ranile produse de parinti se panseaza foarte greu la maturitate.

Nu ii invinovatesc de nimic.In stilul lor, au fost niste parinti perfecti.N-au vrut sa-mi faca rau nici mie nici fratelui meu.S-au purtat cum au fost si ei invatati, la randul lor, de parinti, de societate, etc.Nu-si dadeau seama cand ne faceau rau.S-au comportat si ne-au educat cum au stiut ei mai bine la vremea aceea.In esenta lor, stiu ca ne iubesc si ca si-ar da viata pentru ca mie si fratelui meu sa ne fie bine.Acum simt iubirea lor.

Au fost si momente frumoase alaturi de ei, pline de dragoste si caldura.Dar cum cele de izolare, de critica, de modelare erau mai multe, mi s-au impregnat adanc in inconstient.Acum lupt sa rup acest tipar, sa-mi cicatrizez ranile din copilarie si sa vad lumea altfel de cum am fost invatata sa o privesc.Dar tu, draga cititorule, tu cum vezi lumea?Cum s-au comportat parintii tai cu tine?Ce iti amintesti din copilaria ta?Ai mai multe amintiri frumoase sau triste?Daca te uiti in spate si vezi caldura, dragoste din partea apropiatilor, aprecieri din partea parintilor, inseamna ca acum te simti valoros.Simti ca esti important, ca ai valoare in acest Univers.Pui pret pe tine si nu te simti inferior.Nu trebuie sa fii nevoit sa muncesti ani intregi pentru a te iubi, pentru a lupta cu ganduri inconstiente.

Daca parintii tai ti-au transmis ca esti important pentru ei, ca vorbele tale au valoare, te-au ascultat, ti-au acordat atentie, s-au jucat cu tine, te-au imbratisat, te-au laudat si apreciat atunci cand erai copil, la maturitate nu vei fi ahtiat si disperat dupa aceste gesturi din partea celorlalti.Pentru ca acel gol ce il au, majoritatea copiilor, datorita educatiei( „daca nu faci acest lucru vei dormi de la ora 8 cand ceilalti vor sta sa se joace”), tu il ai plin.Nu ai nevoie sa ti-l umple nici prieteni, nici iubit/iubita, pentru ca esti deja plin in interior.Ai simtit iubirea parintilor tai, deci ai invatat sa te iubesti.

Care este diferenta dintre un copil privat de afectiunea parintilor si unul care a fost invatat cum sa se iubeasca?Cel cu golul in suflet va cauta mereu aprobarea celor din jur, vorbele celorlalti vor avea intaietate in fata vocii sale interioare, deciziile le va lua tinand cont de cineva din exterior si nu de el insusi.Va avea mereu momente cand se va simti singur, chiar daca in realitate nu e, depresiv, trist.Tot timpul va simti nevoia de cineva in viata lui, sa ii umple acel gol ce il seaca.Se va agata de orice barbat sau femeie care apar in viata lui ca posibili parteneri, va proiecta imaginea parintilor asupra partenerului, il va vedea la fel de important , iar din disperare il va pierde.

Relatiile sunt disfunctionale pentru acesti copii pana cand nu invata sa se iubeasca pe sine.Ca si adulti ei inca joaca rolul copilului insetat de atentia parintilor.

In schimb, cel care a primit afectiune, atentie, laude si aprecieri se va simti plin de valoare.Intotdeauna opiniile lui vor fi condeiele cu care isi va scrie viata.Crede in el deoarece parintii i-au transmis, ca ceea ce crede, gandeste sau spune el, este foarte important.Are prieteni mereu in jurul lui dar si daca i-ar pierde pe toti, nu ar suferi prea mult , pentru ca stie cum sa-si ofere singur afectiune.Prin urmare, nu este dependent de cei din afara lui.La fel se intampla si in cazul relatiilor sale.Cand este parasit (lucru ce se intampla oricui in aceasta viata), stima sa de sine nu sufera prea mult.Stie ca acel cineva a pierdut ceva valoros, pretios si isi urmeaza drumul, mai departe, cu capul sus.Parintii l-au invatat sa aiba incredere mai intai in el, si apoi in ei.Asa ca viata il va pune in situatii ce ii vor creste si mai mult increderea in sine.

Din pacate acest tip de educatie este destul de rar, in zilele noastre.Iar copiii nostri cresc tot mai instabili emotional.Intr-o lume in care facturi, rate, credite trebuie platite, slujbele trebuie pastrate fiindca „e criza”, „vin vremuri grele”, „nu mai gasim altceva mai bun.Mai bine stau 10-12 ore la munca  dar sa am ce pune la copil pe masa”, „avem probleme cu parintii”, „colega de la serviciu ma vorbeste pe la spate”, etc, nu mai avem energia si timpul necesare pentru a ne ocupa de copiii nostri, care sunt adevarate comori pentru viitorul acestei lumi.Timp pentru a-i privi cat de frumosi si inteligenti sunt, pentru a-i asculta cu adevarat.

„Iar nu ti-ai strans masa unde ai mancat?Jucariile de ce le-ai lasat imprastiate?Asa te-am invatat eu?”.Replici usturatoare si frecvente aud din gura parintilor cand se intorc de la serviciu si cred ei, ca acorda suficient timp copilului lor.

Acest articol se adreseaza in special parintilor sau viitorilor parinti.Cititi si reflectati asupra lui.Voi cum va purtati cu copilasii vostri?Ii faceti sa se simta importanti sau ii tratati cu aroganta?Sunt prioritari pentru voi sau alte probleme le iau locul in mintea voastra?Mintea e sireata si uneori negam si nu recunoastem lucruri de care suntem responsabili…Sunteti suficient de constienti si inteligenti incat sa va prindeti atunci cand va faceti rau voua sau comorilor voastre?

          La voi este puterea!